Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „126.000 de angajați din sistem care sunt la interfața directă de lucru cu elevii și studenții” vor avea prioritate la vaccinare până la data de 8 februarie, când urmează să înceapă semestrul al doilea al anului școlar.
Oficialul de la Educație a mai precizat că problema solicitării de către părinți de a avea la clasă profesor vaccinat este una „delicată” care se rezolvă prin „solidaritate”. Înțelegem perfect gravitatea situației și ordinea priorităților din acest sector. Dar pânâ în prezent, nimeni din minister nu a pomenit nimic despre reforma din educație. Cu alte cuvinte, pandemia e departe de a-și fi încetinit motoarele, spre deosebire de reforma din educație care le ține la relanti.
Acelasi domn Cîmpeanu semnala zilele trecute un paradox: deși s-au achiziționat și distribuit tablete către elevi, numărul celor care nu ar avea acces la școala online, a crescut față de cât se raportase anul trecut în aprilie. Ministrul crede că la baza acestei anomalii stă un management defectuos.
Ne vine greu să credem că autoritățile, nu știu nici măcar câți elevi avem în România și că de fapt, viața prin ministere și inspectorate își reface rezervele de nepăsare pe care le avea înainte. Și ca să păstrăm registrul, ministrul Cîmpeanu vrea să dea bani pentru profesorii care vor susține orele de recuperare. 100 de lei la fiecare oră remedială, spune ministrul!
Este clar că nu reușim să depășim chestiunea aceasta cu răsplata în bani. Nu putem vedea mai departe de bancomat, din cauza unei miopii forte a sistemului! Competiția ar putea fi acerbă dacă prin minister, am găsi oameni pregătiți care au capacitatea de a coloniza cu știință de carte, un număr tot mai mare de minți. Vizionari există, la fel și deziderate.
O catedră Cambridge la Cluj, un MIT minuscul la București, cîteva cursuri sub licență Harvard la Iași sau Constanța – pot fi începutul a ceva ce ar deveni noul boom universitar din Europa de Est. Ne cam lipsește cu desăvârșire o astfel de gândire progresistă. Nu vorbește nimeni despre posibilitatea ca elevii supradotați să studieze ca în Marea Britanie stând la Craiova, Galați sau Mangalia.
Noi suntem la stadiul în care numărăm tablete și umplem ghiozdane cu manuale alternative, pentru o cât mai pronunțată cifoză a coloanei vertebrale a elevului care-l cară în spate. Ca să nu mai spunem că învățământul, a devenit din ce în ce mai mult responsabilitatea elevilor și a părinților și mai puțin a reprezentaților școlii, pentru că părintii suplinesc munca învățătorilor.
Oare câți dintre responsabilii cu educația din România, conștientizează că nepăsarea și lipsa de strategii distorsionează și agravează viitorul? O să fie elevii români de acum, angajații elevilor chinezi din prezent? Pentru că dacă elevilor români nu li se va deschide o portiță ca să fie mai creativi, cam așa va arăta priveliștea peste ani de zile.
Transformare curriculară de secol XXI, fascinația în procesul de învățare și concepte pedagogice adaptate la noua realitate. De aceste lucruri are nevoie educația din România. Nu de eclipsa totală de soare pe care o avem acum în școală, unde întâlnim destul de des analfabetismul digital în rândul profesorilor.
Dascălul trebuie să se străduiască să nu practice pedagogia ca pe o înregimentare ostășească iar ministerul să-l ajute cu programe moderne de predare, nu cu ritualuri pedagogice din anii 80. Educația din România, nu are nevoie de o mână de fier a unui ministru, cu sau fără mănuşă de catifea, care iscălește acte ce îi divulgă slăbiciunile, ci de niște suflete nițeluș mai senine.
