duminică, 14 aprilie, 2024
Home Actualitate Școală de vară internațională, la Universitatea Ovidius

Școală de vară internațională, la Universitatea Ovidius

de Redacția Dotto

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) va găzdui în perioada 20-24 septembrie, Școala de vară internațională cu tema „Nanomateriale și nanotehnologii pentru sisteme energetice avansate”, organizată de către Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE), din cadrul instituției de învățământ superior, informează un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Consiliul Tehnic pentru Nanotehnologii al Organizației IEEE a anunțat la începutul acestei săptămâni că a atribuit către INSAE organizarea în acest an, la UOC, a Școlii de vară „Nanomateriale și nanotehnologii pentru sisteme energetice avansate” în perioada 20/24 septembrie, în coordonarea prof. univ. dr. Eden Mamut.  

La lucrările școlii de vară, ce se vor desfășura în format hibrid, vor fi 50 de participanți studenți din ani terminali de la programe de licență, studenți de masterat și doctorat, tineri cercetători, cadre didactice și alte persoane interesate.

Cursurile vor fi susținute de lectori de la universități din SUA, Marea Britanie, Italia, Olanda și România.

Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări prilejuite de aniversarea a 10 ani de activitate a Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie. 

IEEE reprezintă o organizație globală a cărei denumire provine de la acronimul Institutul Inginerilor din domeniul electric și electronic și include în prezent 395 000 de membrii din 160 de țări.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult