Vacanta de vara la mare va arata altfel anul acesta, pentru ca turiştii au acum o nouă aventură: scufundări la expozitia de tablouri semnate de Grigorescu, organizata pe fundul marii, in largul Cazinoului Constanta. Este un proiect al unor tineri iubitori de arta care-i indeamna pe romani sa faca turism si arheologie si cultura submarina. Echipați în costume de scufundare și însoțiți de ghizi si de scafandri, tinerii din prima serie au coborat astazi in adancuri.
Înainte să ajungă să admire tablourile, turiștii trec printr-un instructaj. Învață să se echipeje cu tot necesarul pentru coborarea in adâncuri. Iar astăzi vremea a fost tocmai bună pentru scufundări. Nu a bătut deloc vântul, iar apa mării a fost limpede și liniștită.
„Vizibilitatea este foarte scazuta din cauza microorganismelor. Daca observati curentii sunt de suprafata si din cauza ca nu sunt curenti de fund, marea nu „se aseaza”, nu se curata. Senzatia este extraordinara”
Adrian – instructor scufundari
„Cei care intra prima oara in apa, scufundarea este undeva până in 6 m. Ca si presiune nu este foarte mare. Cei care vor sa experimenteze pentru prima oara o scufundare. Nu este necesar acest lucru, sa stie sa inoate pentru ca echipamentul ii ofera siguranta”
Cosmin Branzean – scafandru profesionist
Ideea acestui tip de turism este menită să promoveze ceea ce avem frumos. De la bancuri de pești colorați până la opere de artă ale pictorilor români celebri, cum este și Nicolae Grigorescu.
„Avem pe faleza Cazinoului 40 de tablouri si avem in adancuri 10 tablouri. Toata experienta dureaza 40 de minute, sa spunem o ora cu tot cu echipare”
Valentin Stefan – organizator de proiect
„Faptul ca avem aceasta resursa – Marea Neagra – de care ne putem atasa intr-o forma sau alta, avem acesti parteneri care ne ajuta pe partea de scufundari, si-atunci am mixat acest sport. I-am dat o alta dimensiune, o dimensiune culturala si practic imbinam fix utilul si placutul”
Nicoleta Apostol – comunicator de proiect
Amatorii de scufundari nu vor vedea numai tablouri. Tarmul vestic al Marii Negre ascunde multe vestigii antice cu povesti interesante, care au stat in adancuri pana le-au descoperit specialistii in cercetari marine. Marea Neagră este pe alocuri un adevărat muzeu subacvatic. Si fauna este cu adevarat spectaculoasa: calcani, pisici de mare, meduze uriase si caluti de mare. Așa că și pentru incepatori si pentru avansati, experienţa scufundării este de neuitat. O scufundare costa 250 lei si dureaza 2 ore. Toți ghizii care îi vor însoți pe vizitatori au specializarea de scafandru arheolog.