Evenimentele din Republica Moldova dovedesc dacă mai era nevoie, că este greșit ca un stat să fie construit într-o manieră tranșant polarizantă și exclusivistă, unde un grup de oameni autodesemnati sunt văzuți ca fiind unicii reprezentanți ai progresului istoric. Și asta în vreme ce în Belarus unii domni stau la putere peste 25 de ani, și parcă citesc toți aceeași carte de la editura ‘Dictatorică și Pedagogică”.
Lupta anticorupție din Republica Moldova a început în forță, imediat după ce Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale. Zilele trecute a fost convocată o Ședință a Consiliului de Securitate, cu scopul de a-i împiedica pe marii corupți să mai fugă din țară și în premieră vor fi audiate instituțiile relevante în contextual dat. Noul premier al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița a anunțat răspicat în prima ședință a guvernului că toți cei care fură vor fi dați afară, iar cei care lucrează vor fi promovați și apreciați. „Pe mine și pe cetățeni ne interesează să știm de la voi, care sunt schemele prin care au fost delapidate sume din ministerele voastre și din instituțiile subordonate”, le-a spus Gavrilița miniștrilor.
Apetența autorităților de la Chișinău pentru prinderea corupților, este fără precedent. Asta după ce nume grele din peisajul autohton, cum ar fi controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, ar fi zburat la Londra cu o cursă de linie, după ce procurorii i-ar fi ridicat restricțiile de părăsire a Republicii Moldova. Un alt personaj vizat de anchete, este Vlad Plahotniuc despre care nu se mai știe mare lucru, jurnaliștii moldoveni aflând că acesta ar fi solicitat azil politic în țările arabe. Toată suflarea își dorește ca această luptă anticorupție declanșată în Republica Moldova să reușească. Și pentru că ar fi un exemplu foarte bun și demn de urmat pentru România.
Din acest punct de vedere, cu foarte mici excepții, senzația generală este că statul trăiește de fapt o formă de plăcere, în a arunca o povară pe umerii altuia, cu pretenția că o cărăm împreună. Mimarea dreptății este una dintre îndeletnicirile cele mai răspândite în partea asta de lume, indiferent de regim și de disponibilitatea nedreptățiților de a intra în greva foamei – deși noi am văzut destule greve ale foamei care s-au încheiat la restaurant. Ministerul de Justiție indiferent dacă vorbim despre cel de la Chișinău sau despre cel de la București, face foarte vizibilă, rămânerea în urmă. Este foarte greu de determinat dacă corupții lor sunt mai antrenați decât ai noștri. Chiar dacă au trecut aproape 4 ani și nu s-a recuperat nimic din frauda bancară de un milliard de dolari, (14% din PIB-ul Moldovei) iar investigațiile veritabile pentru recuperarea banilor și pedepsirea celor vinovați nici măcar nu au început. Unii spun că banii au fugit cu Aeroflotul la Moscova, deși nu există dovezi clare în acest sens.
Orice ar spune pesimiștii, este admirabilă campania anti-corupție începută la Chișinău, deși noi am mai văzut și la București, astfel de salturi curajoase ale autorităților care vor să se lupte cu răul și cu cei care fură și care din păcate, s-au terminat cu abandonuri, lovituri și vânătăi. Dar ei măcar încearcă cu toate forțele, eliminarea hidrei. În România, mișcările timide ale justiției în acest sens, au semănat cu un constructor de locuințe care după terminarea fiecarui etaj al blocului, a organizat un fel de team-building cu muncitorii, unde a tăiat panglici și a premiat zidarul fruntaș cu trofeul “mistria de aur”.
Nu credem că “mai face sens” să discutăm despre genul acela de oameni politici, în cazul cărora lăcomia cu zurgălăi, îi face să adune case, terenuri, munți, dealuri, râuri, lacuri, delte, tablouri și mătuși. Aceștia au existat și vor mai nimeri în administrațiile publice, precum Pilat în Crez. Să sperăm totuși că ambele popoare situate de o parte și de cealaltă a Prutului, vor fi suficient de robuste și rezistente la încasarea acestor lovituri, iar justiția târzie, nu se va transfoma într-o justiție nulă. Mai ales că Maia Sandu nu a dispărut din peisaj ca Nichifor Lipan, ci s-a întors să rescrie “Baltagul”.
