Se fac lucrări la sistemul de alarmare

Până pe 31 decembrie 2022, se efectuează lucrări de modernizare a sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare a populației.

Inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu specialiști din cadrul firmei prestatoare montează cofrete inteligente pentru modernizarea sirenelor electrice.   

În cadrul acestei activități, se vor emite mai multe semnale acustice. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare. 

Vă reamintim semnificația semnalelor de alarmare acustică a populației. 

Semnalele de alarmare sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei. 

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut. 

a) Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu 

pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a 

obiectivului, respectiv localității.  

b) Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației asupra pericolului produs de dezastre naturale.  

c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității. 

 d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut. Semnificație: Înştiințarea populației despre faptul că pericolul a trecut.  

Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

O nouă acțiune a Farului în școli

”Marinarii” au vizitat astăzi Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“ din Constanța. Prin …