marți, 8 iulie, 2025
Home Actualitate Se reabilitează DJ 392 Pecineaga – Amzacea

Se reabilitează DJ 392 Pecineaga – Amzacea

de Redacția Dotto

A început modernizarea unui sector important de drum: DJ 392 Pecineaga – Amzacea.

În următoarele două luni pe o suprafață de aproximativ 25.000 de mp de drum vor fi așternute în jur de 6.000 de tone de piatră, conform Societății de Drumuri Județene Constanța.

„ Sperăm ca într-un termen cât mai scurt drumul să poată fi traversat de participanții la traficul rutier în cele mai bune și sigure condiții”, a transmis directorul general al Societății „Drumuri Județene Constanța”, Răzvan Zagon. Potrivit președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, cei 12 km de drum dintre cele două localități sunt foarte greu de parcurs în prezent, reabilitarea acestui sector înseamând practic o reconstrucție masivă.

“Pecineaga – Amzacea este un sector de drum tratat superficial de autorități în trecut și ocolit de toți cei care cunosc starea deplorabilă în care acesta se află în prezent”, a spus președinte CJ Constanța.

Acesta încurajează echipele Societății de Drumuri să își facă treaba bine și să aducă drumul în siguranță cât mai repede.  

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult