joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateSEAS 2025 debutează cu „Richard al III-lea” la Constanța

SEAS 2025 debutează cu „Richard al III-lea” la Constanța

de Redacția Dotto

În această seară, de la ora 20, spectacolul Teatrului Național din Timișoara, Richard al III-lea de W. Shakespeare, va deschide o nouă ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – #SEAS2025, eveniment organizat de Teatrul de Stat din Constanța.

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului este una dintre cele mai importante evenimente teatrale ale României, transformându-se într-un festival masiv care, timp de două luni, oferă publicului de la malul mării zeci de spectacole de teatru, teatru-dans, muzică și spectacole pentru copii.

Spectacolul Richard al III-lea, în traducerea lui Horea Gârbea și regia lui Radu Iacoban, reface povestea vremelnicului rege englez, ca o necesară reflecție asupra fascinației pe care o exercită orice formă de dominare asupra minților, temperamentelor și caracterelor atomizate de teamă sau de lăcomie. Este, nu mai puțin, un captivant studiu teatral asupra mecanismelor manipulării, asupra „banalității răului”, la fel de prezente și de valabile în 2025 ca acum aproape patru veacuri și jumătate.

Regizorul Radu Iacoban a încredințat rolul titular unuia dintre cei mai iubiți actori ai Teatrului Național din Timișoara – Matei Chioariu. Alături de el, acest real tur de forță care este piesa lui Shakespeare, Richard al III-lea, este susținut de o serie de actori de mare impact ai Teatrului Național: Ion Rizea (câștigător al Premiului UNITER, 2022), Claudia Ieremia (triplu nominalizată la Premiul UNITER, 2011, 2012, 2019), Sorin Leoveanu (câștigător al Premiului UNITER, 2007,2009, 2012, 2015), Marin Lupanciuc (nominalizat la Premiul UNITER 2024, câștigător al Premiului pentru cel mai bun actor la Gala HOP a Tânărului actor, 2021), Cǎtălin Ursu, Bogdan Spiridon, Cristina Rotaru Chiperi, Ana Maria Cojocaru, Andrei Chifu, Darius Zet, Teodor Cauș, Oana Iovița, Alexandru Romescu și Andrei Zgăbaia.

Reputatul scenograf Tudor Prodan și cunoscuta actriță a Naționalului timișorean, Alina Ilea, care, de această dată, semnează mișcarea scenică a spectacolului, completează echipa de creație.

Pentru reprezentația din această seară, 10 iulie, de la ora 20, la Casa de Cultură din Constanța, în cadrul SEAS2025, biletele pentru spectacolul Teatrului Național din Timișoara, Richard al III-lea, pot fi achiziționate de pe site-ul festivalului, https://seas.ro/e/richard-al-iii-lea/, de pe MyStage.ro sau de pe Bilet.ro.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult