Sfântul Ioan Botezătorul, prăznuit miercuri de creștinii ortodocși, este una dintre cele mai bogate sărbători din calendarul popular românesc, fiind însoțită de numeroase obiceiuri, ritualuri și superstiții transmise din generație în generație.
În credința populară, Sfântul Ioan este cel care „botează gerul”, iar după această zi frigul începe să se îmblânzească, semn că iarna intră pe un alt făgaș. Se spune că apele devin mai „blânde”, iar natura începe, simbolic, să se pregătească pentru primăvară.
Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri este „Udatul Ionilor”, practicat mai ales în Transilvania și Bucovina. Cei care poartă numele de Ion sunt stropiți cu apă sau chiar duși la râu și botezați simbolic, ca semn de purificare, noroc și sănătate pentru anul care urmează. Apa este considerată element de curățare și protecție, capabil să îndepărteze bolile și relele.
În Bucovina, la porțile sărbătoriților se pun brazi împodobiți, iar Ionii sunt obligați, potrivit tradiției, să cinstească comunitatea cu mâncare și băutură. În unele sate, tinerii colindă în noaptea de ajun, iar „Iordănitorii” umblă din casă în casă și stropesc gospodăriile cu apă, pentru belșug și spor.
O superstiție veche spune că, în dimineața de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă sau cu apă curată, pentru a fi feriți de boli și de necazuri tot anul. De asemenea, se crede că cine doarme mult în această zi va fi leneș tot anul.
Femeile respectau anumite ritualuri specifice: mergeau cu daruri la moașă, în semn de recunoștință pentru ajutorul dat la nașteri, iar gospodinele evitau munca grea, pentru a nu atrage ghinionul asupra casei.
În unele zone există credința că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar rugăciunile spuse cu sinceritate ajung mai ușor la Dumnezeu. Totodată, se spune că Sfântul Ioan îi ocrotește pe copiii mici și pe pruncii care riscă să moară nebotezați.
Folclorul românesc păstrează și legende despre viața simplă a Sfântului Ioan, considerat de unii păstor de capre, care se ruga lui Dumnezeu în felul său, cu gesturi naive, dar curate, rugăciuni socotite mai plăcute decât cele rostite din obișnuință.
Sfântul Ion marchează, astfel, nu doar o mare sărbătoare creștină, ci și un moment de reînnoire simbolică, în care apa, frigul, norocul și sănătatea se împletesc în credințele populare românești.
