luni, 14 octombrie, 2024
Home Interne Simona Halep și Sorana Cârstea și-au aflat adversarele din primul tur la Madrid (WTA 1000)

Simona Halep și Sorana Cârstea și-au aflat adversarele din primul tur la Madrid (WTA 1000)

de Redacția Dotto
Madrid 2021
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat, marţi, adversarele din prima rundă a turneului WTA 1000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.549.105 euro, care va debuta joi.

Halep (29 ani, 3 WTA), a treia favorită, va debuta contra unei jucătoare spaniole, Sara Sorribes Tormo (24 ani, 46 WTA), pe care a învins-o anul trecut în primul tur la Roland Garros, cu 6-4, 6-0.

Simona Halep a câştigat de două ori turneul de la Madrid, în 2016 şi 2017, dar a disputat şi alte două finale, una pierdută în 2014 în faţa rusoaicei Maria Şarapova şi alta în 2019, cedată în faţa olandezei Kiki Bertens.

Cîrstea (31 ani, 58 WTA), care vine după titlul cucerit la Istanbul, o va înfrunta în primul tur în capitala Spaniei pe americanca Jessica Pegula (27 ani, 33 WTA).

Cîrstea şi Pegula au avut până acum două confruntări, de fiecare dată la Midland (Michigan), turneu de 100.000 de dolari, Sorana câştigând în 2011 în primul tur, cu 7-6 (6), 6-3, iar Jessica în 2015 în primul tur, cu 6-3, 6-3.

Alte trei românce evoluează în calificări, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult