Clubul Sportiv Municipal (CSM) Constanța, liderul Ligii Naționale de Baschet Feminin (LNBF), a demonstrat un comportament de fair-play cum rar de vede, acceptând amânarea partidei cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Programată inițial pentru 2 martie, decizia a fost luată în ciuda faptului că clubul covăsnean nu îndeplinea condițiile regulamentare pentru a solicita o astfel de amânare.
Nu putem să nu facem referire la situația anterioară, în care Sepsi a stârnit controverse în mass-media prin refuzul solicitării de amânare a partidei tur venită din partea CSM Constanța. Mai mult, echipa covăsneană a contestat în instanță amânarea partidei de la Constanța. Justiția a fost de partea contănțenilor iar la data de 15 februarie 2024 CSM Constanța efectiv a zdrobit Sepsi.
Cu toate acestea, conducerea CSM Constanța a subliniat că se concentrează mai degrabă pe performanțele de pe teren decât pe controversele din afara acestuia. Directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, a declarat: „Am fi putut să luăm o poziție beligerantă, mai ales că nu s-au întrunit condițiile regulamentare pentru o amânare, însă preferăm să ne concentrăm în continuare la jocul de baschet.”
Solicitarea de amânare a partidei din 2 martie a fost depusă de Sepsi Sfântu Gheorghe abia pe 20 februarie, cu mai puțin de 15 zile înaintea meciului, nerespectând regulamentul. Mai mult, Sepsi dispune de o altă sală, Arena Kati Szabo, omologată pentru meciurile din LNBF, care trebuia luată în considerare conform regulamentului.
CSM Constanța a dat dovadă de fair-play și a acceptat amânarea partidei, arătând că prioritare sunt spectacolul sportiv și implicarea fanilor. Aceasta este o decizie importantă, având în vedere că CSM Constanța este lider în LNBF cu 12 victorii din tot atâtea partide și a învins marea rivală Sepsi cu 94-84 într-un duel spectaculos desfășurat pe teren propriu la Constanța, pe 15 februarie.