Zi mare pentru Simona Halep. Astăzi, îndrăgita jucătoare de tenis a spus ”DA” în fața primarului Constanței, împreună cu partenerul ei, omul de afaceri Toni Iuruc. Simona Halep s-a cununat la un restaurant din nordul stațiunii Mamaia, iar la petrecere au fost prezenți în jur de 300 de invitați.
Cununia civilă dintre Simona Halep și omul de afaceri a început la ora 16:00 în nordul stațiunii Mamaia, ceremonia fiind oficiată chiar de primarul Constanței, Vergil Chițac. După ce au spus DA, cei doi și-au invitat oaspeții la o petrecere într-un restaurant de lux tot din nordul stațiunii.
Simona și-a început ziua cu citat din Mark Twain.“Dă șansă fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața”, a fost mesajul pe care jucătoarea de tenis l-a postat în această dimineață pe Instagram.
Surse apropiate cuplului spun că la eveniment au venit în jur 300 de invitați printre care și marii sportivi Gheorghe Hagi, Ion Țiriac și Ilie Năstase.
Oaspeții ar fi sosit fără daruri în bani și fără cadouri și ar fi fost rugați să nu folosească telefoanele mobile sau alte dispozitive de înregistrat, conform unor surse. Tatăl Simonei a contrazis însă zvonurile.
Toți invitații care au participat la nuntă au fost testați pentru Covid-19, într-un cort adus în curtea restaurantului. Au fost scutiți de testare doar cei care au prezintat un certificat de vaccinare. La evenimentul de astăzi, naşul de cununie a fost unul dintre propietarii restaurantului unde are loc petrecerea.