Vești bune pentru comunitatea evreilor din Constanța. După nouă ani de lupte intense, aceștia au reușit să semneze contractul pentru restaurarea sinagogii din Centrul Vechi al orașului, o adevărată bijuterie arhitecturală.
1,5 milioane de euro a alocat Ministerul Dezvoltării pentru restaurarea clădirii, care urmează să fie inclusă pe Lista Monumentelor Istorice.
Reprezentanții comunității evreiești de la malul mării nu credeau că mai există vreo șansă pentru Sinagogă, singurului templu israelit rămas în Constanța. Clădirea a ajuns deja o ruină. Acoperișul este căzut, vitraliile sunt sparte, iar pereții abia mai stau în picioare. Cu toate acestea, fundația este încă solidă. Asta au arătat cele patru expertize la care a fost supusă clădirea. Iar dintre dărâmături s-a ridicat speranța. Autoritățile au semnat contractul pentru executarea lucrărilor de restaurare și reabilitare generală la Sinagogă, spre bucuria întregii comunități.
Degradarea lăcășului de cult a început în urmă cu aproape 20 de ani. O spărtură în acoperiș a dus la prăbușirea clădirii. De-a lungul timpului, autoritatea locală și comunitatea evreiască, au încercat să readucă la viață clădirea, însă s-au lovit de birocrație și de impedimente legislative.
Sinagoga din Centrul Vechi al Constanței a fost ridicată în stil maur și structurată pe trei registre orizontale.
Suma alocată de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației pentru executarea lucrărilor de restaurare a Sinagogii din Constanța este de 1,5 milioane de euro. După finalizarea acestora, vor fi făcute demersuri pentru a include clădirea cu o arhitectură deosebită, pe Lista Monumentelor Istorice.