Federațiile sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – organizează miercuri un protest la Palatul Cotroceni, sub sloganul „Școală săracă – Țară needucată”. Potrivit organizatorilor, la acțiune ar urma să participe aproximativ 500 de persoane.
La manifestație s-au alăturat și studenții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), nemulțumiți de măsurile recente din educație, printre care limitarea transportului gratuit, reducerea burselor și bugetul mai mic alocat Educației.
Studenții critică măsurile de austeritate
Într-un comunicat, ANOSR arată că modificările adoptate în ultimul an au afectat semnificativ condițiile de viață și studiile studenților.
„Transportul feroviar redus cu 90% se aplică doar pe ruta domiciliu – centru universitar, bursele au fost tăiate cu aproximativ 52%, iar numărul beneficiarilor redus cu 44.000”, se precizează în document.
Studenții subliniază că aceste măsuri au un impact disproporționat, în condițiile în care economiile bugetare sunt minime – doar 14 milioane de lei, echivalentul a 0,0021% din cheltuielile bugetului general consolidat. În plus, mai multe universități au anunțat deja creșteri ale taxelor de școlarizare pentru semestrul următor.
Sindicatele cer acțiuni legislative și creșteri de buget
Reprezentanții sindicatelor atrag atenția că măsurile guvernamentale afectează salariile cadrelor didactice și condițiile de muncă, punând în pericol statutul și demnitatea profesiei. În acest context, aceștia au inițiat o campanie de strângere de semnături pentru o inițiativă legislativă cetățenească care să anuleze Legea 141/2025, privind unele măsuri fiscal-bugetare. Pentru a fi discutată în Parlament, inițiativa are nevoie de cel puțin 100.000 de semnături.
Printre revendicările ANOSR se numără:
- Alocarea a cel puțin 15% din bugetul general consolidat pentru Educație;
- Restabilirea fondului de burse pe 12 luni;
- Creșterea procentului din salariul minim folosit pentru calculul costului standard al burselor de la 10% la 17,5%;
- Reintroducerea dreptului studenților cu taxă de a beneficia de burse de stat;
- Restabilirea reducerii de 90% la transportul feroviar pe toate rutele.
Protestul continuă pe fondul tensiunilor din educație
Manifestanții s-au exprimat zgomotos, cu fluiere, vuvuzele și pancarte cu mesaje precum: „Performanța se susține, nu se sancționează” sau „Voi aveți buget, noi avem griji”.
Aceasta este a doua acțiune majoră de protest a sindicatelor din educație din luna februarie, după ce la începutul lunii au pichetat sediul Guvernului. Măsurile adoptate de Guvern, precum și planurile de austeritate în educație, continuă să genereze tensiuni și critici puternice din partea cadrelor didactice și a studenților.