Fragilă până la nevroză și vulnerabilă de la prima veste proastă a știrilor până la ultimul cod roșu al specialiștilor, România suportă de decenii lideri transformați în aparate umane ale ideologiei de stat. La forţa liderilor sindicali, unii dintre ei bătuţi în cuie în fruntea mişcării de la începuturile anilor ’90, ne referim.
Premierul Florin Cîțu a avut un mesaj tăios pentru liderii de sindicate, care în ultimele săptămâni au organizat aproape zilnic proteste în fața guvernului, a ministerelor sau a prefecturilor. Până la urmă, principalul rol al unui sindicat constă în apărarea drepturilor și promovarea intereselor lucrătorilor, precum și negocierea unor condiții decente și echitabile de muncă și salarizare. Suntem de acord cu asta! Dar Florin Cîțu, scoate în evidență apetența societății pentru absurdul de zi cu zi. „Cum se întamplă că liderii sindicali sunt aceiași oameni de 30 de ani de zile? Acolo chiar nu se întâmplă nimic.
Peste tot se mai modifică lucrurile, dar acolo sunt aceiași lideri de 30 de ani, ar trebui să ne gândim cum funcționează lucrurile și poate în acest dialog social ne întrebam cum ajung acolo”, a declarat premierul. Pentru liderii marilor sindicate, exemplul premierului poate că e minor, într-o ţară care are motive mult mai mari de îngrijorare, decât longevitatea în funcțiile pe care le ocupă acești domni pe care-i cunoaștem foarte bine.
Ca și sănătatea și acest subiect, este unul destul de sensibil, nediscutat până în prezent la modul cel mai serios de nimeni. Obișnuința ca domnul X să fie lider de sindicat decenii la rând, s-a multiplicat în societatea noastră cu o viteză mai mare decît cea a virusului care bîntuie acum pe planetă. S-a instalat în existența noastră înșurubîndu-se în orice breșă funcționărească și birocratică politizată sau nu, transformându-se într-un fenomen atît de complex încît a devenit însăși viața noastră.
Liderii de sindicat au avut mereu mari rezerve în a-și face publice declarațiile de avere. Pe site-urile marilor confederații sindicale, informațiile privind averea liderilor de sindicat se găsesc cu foarte mare greutate sau lipsesc. Nici pe portalul Agenției Naționale de Integritate nu apar date recente despre veniturile obținute de ei. Există situații în care astfel de declarații de avere au rămas la nivelul anului 2011.
Președintele SANITAS din 2015 de exemplu, a avut, în medie, un venit lunar de circa 6.000 euro din poziţia de lider a trei sindicate. Asta în 2015. Prin urmare se alimentează paradoxul potrivit căruia, veniturile liderilor sunt cu mult peste ale celor pe care îi reprezintă. Există însă și excepții! Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater, nu încasează niciun ban din activitatea sindicală. Asemenea tarife, presupun într-o țară bine așezată, niște plusuri valabile pentru tot spectrul muncitoresc. “Tragedia sindicală” este că pentru drepturile salariaţilor din mediul privat, unde anul trecut s-au tăiat salariile, sute de mii dintre ei au fost trimişi în şomaj tehnic, iar alte zeci de mii şi-au pierdut slujbele, nu a fost nimeni interesat să lupte.
Acum când Guvernul anunţă că anulează creşterile salariale, brusc, marii lideri sindicali se jelesc în stradă de grija zilei de mâine. Deși pentru cei mai mulţi dintre ei, grija zilei de mâine nu mai există de foarte mult timp, iar noțiunea de solidaritate sindicală a devenit desuetă. În România e criză de realism elementar și tocmai de aceea, noi credem că se impun formule de reașezare a societății – o societate în care sindicatele din industria ușoară să sprijine revendicările sindicatelor din industria grea.
