Situație fără precedent la Constanța din cauza lucrărilor de reabilitare în școlile din oraș. 5.000 de elevi și preșcolari fac cursuri în spații provizorii. Informația a fost obținută oficial de consilierul local Alexandru-Sorin Bădoiu, care a cerut Primăriei Constanța date despre numărul copiilor relocați și stadiul lucrărilor la școli.
Cei mai mulți elevi relocați sunt de la Școala 24. 1.434 de elevi își împart cursurile între Liceul „C.A. Rosetti”, Liceul „Ovidius”, Colegiul „Mircea cel Bătrân”, dar și alte școli, cu program prin rotație. 1.227 de elevi de la Liceul „Tomis” au fost trimiși în clădirea C10, fostul Liceu de Informatică. Și elevii de la Școala Nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” sau Grădinițele „Delfinii Jucăuși” și „Curcubeul Magic” desfășoară cursurile în alte instituții de învățământ. În mediul online circulă deja imagini și informații despre elevi care ar fi nevoiți să învețe în parcuri sau în spații insalubre, care ar trebui renovate pe banii părinților.
Municipalitatea dă asigurări că toate relocările sunt doar temporare. Doar că termenul de finalizare a celor mai multe școli aflate acum în renovare este luna august a anului 2026, potrivit documentelor prezentate de Sorin Bădoiu.