Slujba de Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare
HomeActualitateSlujba de Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare
Actualitate - News - 3 zile în urmă

Slujba de Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare

Slujbă la catedrala din Constanța! Înalt Prea Sfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a aflat ieri în mijlocul credincioșilor pentru a săvârși Sfânta Liturghie, cu ocazia cinstirii Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare.

Biserica Ortodoxă l-a cinstit ieri pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina și ocrotitorul ierarhului nostru. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Prea Sfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

La sfârșitul slujbei, ierarhul nostru a ținut un cuvânt de învățătură, în care a arătat că Sf Teodosie a fost cel care a înfățișat practic că obștea unei mănăstiri este familia Maicii Domnului, în care Dumnezeu este cinstit în permanență.

Sfântul Cuvios Teodosie a trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut în satul Mogarion din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. De tânăr a intrat în monahism la o mănăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice.

Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică. De aceea, a construit lângă peşteră o mănăstire, unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”. Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare s-a mutat către Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

Mai puține cazuri de răceală și gripă față de sezonul precedent

În fiecare an, milioane de oameni sunt „victime” ale răcelii, mai ales copiii, care merg l…