La data de 10 noiembrie 2024, în jurul orei 07:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic pe o stradă din municipiul Tulcea un autoturism condus de către un bărbat de 24 de ani.
În urma testării tânărului, cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,61 mg/l, iar în urma testării cu mijloacele din dotare, pentru depistarea consumului unor substanțe psihoactive, a fost indicat un rezultat pozitiv.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, atât pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice, cât și a prezenței unor substanțe psihoactive în organism.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.