La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Ghiocelului din comuna Tortoman.
Bărbatul nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
La scurt timp, autoturismul a fost interceptat la intersecția cu strada Primăverii.
Șoferul a coborât din vehicul, în încercarea de a părăsi locul faptei, dar a fost interceptat și condus la sediul poliției.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul, de 23 de ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul are inspecția tehnică periodică expirată din data de 9 august a.c.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.