marți, 17 iunie, 2025
Home Actualitate Șofer, posibil drogat, prins la volan de polițiștii constănțeni

Șofer, posibil drogat, prins la volan de polițiștii constănțeni

de Redacția Dotto
Acest conținut a fost arhivat. Este posibil să nu mai fie relevant.

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 08.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați, de o femeie, de 29 de ani, cu privire la faptul că la domiciliul său a venit fostul concubin, cu care are un conflict.

Polițiștii deplasați la fața locului au întocmit formular de evaluare a riscului, în urma căruia nu a reieșit risc iminent, în cauză nefiind emis ordin de protecție provizoriu. Totodată, l-au identificat la fața locului pe fostul concubin al femeii, un bărbat de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce staționa cu motorul pornit.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult