vineri, 17 ianuarie, 2025
Home Actualitate Șofer prins conducând beat și haotic pe strada Adamclisi din Constanța. Avea o alcoolemie de 1.00 mg/l

Șofer prins conducând beat și haotic pe strada Adamclisi din Constanța. Avea o alcoolemie de 1.00 mg/l

de Redacția Dotto

La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului oprim de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor de circulație și a traficului și consumului de droguri.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 45 de persoane și au fost verificate nouă locații publice. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei.

Totodată, în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui autoturism conduce haotic pe strada Adamclisi.

Polițiștii au depistat vehiculul respectiv, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat, de 36 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult