miercuri, 15 ianuarie, 2025
Home Actualitate Șofer prins cu 102 km/h pe un bulevard intens circulat din Constanța

Șofer prins cu 102 km/h pe un bulevard intens circulat din Constanța

de Redacția Dotto

La data de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 72 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, 29 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 23.000 de lei.

Totodată, au fost constatate trei infracțiuni la regimul circulației rutiere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 19.10, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul I.C. Brătianu, aparatul radar înregistrând viteza de 102 km/h pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 70 de km/h.

La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat, de 21 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult