vineri, 17 ianuarie, 2025
Home Actualitate Șoferi băuți și fără permis, prinși pe străzile din județul Constanța

Șoferi băuți și fără permis, prinși pe străzile din județul Constanța

de Redacția Dotto

La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 07.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Poligonul Viilor.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 31 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta are anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, autoturismul nu are asigurare obligatorie de răspundere civilă, iar certificatul de înmatriculare al vehiculului este suspendat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 26 decembrie 2024, în jurul orei 03:30, polițiștii din Constanța au oprit un autoturism care circula haotic pe Bulevardul 1 Mai.

La volan se afla un tânăr de 22 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, tânărul a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge, iar acum urmează să se stabilească exact nivelul alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult