joi, 11 septembrie, 2025
Home ActualitateȘoferi prinși băuți sau fără permis în trafic, la Agigea, Năvodari și Medgidia. Poliția a deschis dosare penale

Șoferi prinși băuți sau fără permis în trafic, la Agigea, Năvodari și Medgidia. Poliția a deschis dosare penale

de Redacția Dotto

La data de 4 august a.c., în jurul orei 4.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 33 de ani, care ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Constanței din municipiul Medgidia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,60 ml/g alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La data de 3 august a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 28 ani, care ar fi condus un ATV pe strada Muzicii din orașul Năvodari, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

La data de 3 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 64 de ani, care ar fi condus un autoturism pe DN 39, în localitatea Agigea, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,14 ml/g alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult