sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Home Actualitate Șoferi prinși cu acte false la trecerea frontierelor de la Vama Veche și Ostrov

Șoferi prinși cu acte false la trecerea frontierelor de la Vama Veche și Ostrov

de Redacția Dotto

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, un cetățean român care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

În data de 25.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui autoturism înmatriculat în Germania, condus de un cetățean român, în vârstă de 36 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Cehia, asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar persoana nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.

Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, un cetățean român care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare fals

În data de 25.11.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au efectuat controlul specific de ieșire din țară asupra unui autoturism înmatriculat în România, aflat pe o platformă auto condusă de un cetățean român, în vârstă de 31 de ani.

Conducătorul mijlocului de transport a prezentat pentru control pentru autoturismul aflat pe platformă un certificat de înmatriculare emis de către autoritățile din România asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor efectuate de către colegii noştri s-a constatat faptul că este fals total.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult