La Delfinariul din Constanța, liniștea din bazin ascunde o furtună de probleme. După moartea femelei Chen Chen, spectacolele s-au oprit, iar Delfinariul a intrat oficial în revizie. Dar realitatea din spatele pauzei este mai complicată, după ce autoritățile au descoperit un val de nereguli.
Procurorii DNA vor să afle cum au fost împărțiți banii din spectacole și de ce, în timp ce ucrainenii ar fi încasat un procent important din profit, întreținerea și costurile de funcționare ar fi rămas aproape exclusiv în sarcina Delfinariului. Și Curtea de Conturi a sesizat dezechilibre majore în balanțele contabile ale instituției. Diferențele dintre venituri și cheltuieli nu se explică ușor, iar toate aceste semne de întrebare au pus pe pauză orice reluare a activității. În acest timp, Delfinariul se pregătește de o mutare tehnică. Ni-Ni urmează să fie transferată într-un bazin provizoriu pentru ca lucrările de extindere să continue. Dar procedura e delicată, după ce veterinarii au descoperit că Ni Ni are un abces dentar care o ține departe de orice exercițiu.
„Noi căutam la momentul actual sursele de finanțare în cazul în care vom avea aceasta varianta. Al doilea vrem sa vedem ce oferte ne vor face partea ucraineana, daca ni le putem permite sau nu, deocamdată ei sunt cam singurii care ar putea sa ne sprijine acest demers”
Dănuț Dincă – directorul Delfinariului
„Căutam într-adevăr sa cumpăram delfini pentru a ține reprezentațiile de la Delfinariul Constanța din resurse proprii. Până la acel moment vom folosi delfinii ucraineni in baza unui contract de găzduire si-a unui contract de prestări servicii”
Ionela Zota – purtător de cuvânt Consiliul Județean Constanța