Sănătatea emoțională este la fel de importantă ca cea fizică, iar sprijinul oferit la momentul potrivit poate face o diferență reală în viața unei persoane. Depresia nu este doar o provocare individuală, ci o preocupare a întregii comunități, care necesită înțelegere, empatie și soluții concrete.
În acest context, Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, implementează, conform HCL nr. 36/2023, programul „Stop depresia. Împreună pentru o comunitate sănătoasă”, prin care se acordă un sprijin financiar în valoare totală de 3.000 lei, sub formă de tichete valorice pentru efectuarea ședințelor de psihoterapie persoanelor diagnosticate cu depresie.
În vederea stabilirii eligibilității acordării acestui sprijin, se vor depune la sediul DGAS Constanța din Str. Unirii, nr. 104, de luni – vineri, în intervalul orar 08:00 – 14:00, următoarele documente:
a) Cerere tipizată;
b) Scrisoare medicală cu diagnosticul de depresie, eliberată de un medic specialist (original), a cărei dată de eliberare nu depășește 3 luni la data depunerii cererii;
c) Actul de identitate în original, după care se va face o copie care se va depune la dosar pentru a se atesta domiciliul stabil în Constanța de cel puțin 1 an;
d) Adeverință privind venitul net obținut în ultima lună;
e) Declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Precizăm că beneficiul se acordă doar cu respectarea următoarelor criterii de eligibilitate:
a) Beneficiarul are domiciliul stabil pe raza municipiului Constanța de cel puțin 1 an;
b) Este diagnosticat cu depresie, în baza unei scrisori medicale eliberate de către un medic specialist;
c) Venitul net pe membru de familie (sau persoana singură) în ultima lună este sub 5.000 de lei.
Sprijinul financiar se acordă o singură dată, iar valoarea tichetelor valorice pentru achitarea contravalorii ședințelor de psihoterapie este în valoare totală de 3.000 lei.
- Detalii la telefon: 0341.180.110
- Locație: Biroul nr. 1 – Str. Unirii nr. 104, mun. Constanța