sâmbătă, 17 mai, 2025
Home Actualitate Stadiul actual al proiectului pentru noul stadion din Constanța: Avizele sunt pe cale de a fi obținute

Stadiul actual al proiectului pentru noul stadion din Constanța: Avizele sunt pe cale de a fi obținute

de Redacția Dotto

Primăria municipiului Constanța a făcut toate demersurile pentru obținerea avizelor necesare demarării lucrărilor de construire a noului stadion. Emiterea avizelor sau acordurilor pentru construcția noului stadion nu este în sarcina Primăriei municipiului Constanța. Acestea sunt emise de alte autorități de la nivel local în baza certificatului de urbanism.

Municipalitatea a depus documentații către toate instituțiile abilitate pentru emiterea avizelor, în cursul acestei săptămâni urmând să fie obținute toate avizele. În luna martie au fost finalizate lucrările pentru întocmirea studiului geotehnic, în vederea identificării celei mai bune soluției pentru fundații. Realizarea studiului geotehnic este necesară pentru obținerea autorizației de construire. În acest moment, proiectantul lucrării elaborează documentația tehnică pentru obtinerea autorizatiei de construire. După finalizarea acesteia se va emite autorizația de construire. Ulterior va demara construirea propriu-zisă a noului stadion, lucrările fiind coordonate și finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Cu o capacitate de 18.000 de locuri, noua arenă va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA. Stadionul ultramodern va include și un teren de antrenament pentru fotbal si atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri.

Clădirea stadionului va oferi o infrastructură de ultimă generație pentru competiții și antrenamente sportive și va integra o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.

De asemenea, viitorul stadion va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri si platforme), retele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători si oficialități.

Proiectul are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind și cofinanțat de la bugetul local în cuantum de 52.461.127, 96 lei fără TVA.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult