vineri, 6 decembrie, 2024
Home Actualitate Stâlpișori în calea Bisericii

Stâlpișori în calea Bisericii

de Redacția Dotto
STALPISORI

Săgeți între reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului și Primăria Constanța. Mărul discordiei îl reprezintă mai mulți stâlpișori pe care administrația locală i-a montat la intrarea spre Biserica Sfântul Mina din Parcul Tăbăcăriei.

În timp ce purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Constanța consideră că gestul municipalității transformă orașul în poligon militar, reprezentanții Primăriei explică faptul că stâlpișorii nu fac altceva decât să protejeze malul lacului, care s-ar putea lăsa sub greutatea mașinilor parcate lângă lăcașul de cult.

Accesul către biserica Sf Mina a fost restricționat. Fraților, orașul ăsta nu-i poligon militar”. Acesta este mesajul pe care purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului l-a postat pe pagina sa oficială la Facebook la scurt timp după ce administrația locală a decis să monteze mai mulți stâlpișori din fier pe mijlocul unei alei care duce spre biserica de lemn din Parcul Tăbăcăriei. Supărat de decizie, Eugen Tănăsescu spune că înțelege nevoia unor reguli, dar nimeni nu trebuie să aibă senzația agresivă să i se ordonă ce să facă. “Nu contează că ești bolnav, bătrân, cu copilul în brațe sau pe tocurile de mireasă. Toată lumea se încolonează ca în armată sub comanda amiralului și defilează 100 m garduri până la locul de liniște”, mai spune preotul în mesajul său.

De cealaltă parte, reprezentanții administrației locale explică faptul că montarea stâlpișorilor a fost necesară pentru a proteja malul lacului, care ar putea să se lase și chiar să se surpe sub greutatea mașinilor care parcau până aproape de biserică. În plus, mai explică purtătorul de cuvânt al Primăriei, unul dintre stâlpișori este retractabil.

Schimbarea nu este văzută cu ochi buni nici de unii dintre enoriași, care cred că va fi mult mai greu pentru bătrânii și persoanele cu dezabilități să parcurgă pe jos distanța până la biserică.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult