Stelian Ion: nu vor fi probleme cu bugetul alocat domeniului Justiţiei
Home Politică Stelian Ion, întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor; problemele întâmpinate de angajaţii autorităţii judecătoreşti şi sistemul penitenciar – pe agendă
Politică - miercuri 20 ianuarie 2021

Stelian Ion, întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor; problemele întâmpinate de angajaţii autorităţii judecătoreşti şi sistemul penitenciar – pe agendă

Problemele pe care le întâmpină angajaţii din autoritatea judecătorească şi din sistemul penitenciar au fost discutate de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cu reprezentaţi ai mai multor sindicate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei transmis AGERPRES, Stelian Ion s-a întâlnit, miercuri dimineaţă, cu reprezentaţii sindicatelor BNS şi PUBLISIND, reprezentând inclusiv Poliţia penitenciară, grefierii, personalul auxiliar din parchete şi instanţe, dar şi consilierii de probaţiune.

Liderii de sindicat i-au prezentat ministrului principalele probleme, iar ministrul a apreciat disponibilitatea acestora la o abordare directă şi constructivă, menţionează sursa citată.

„Discuţiile s-au axat pe problemele pe care le întâmpină angajaţii din autoritatea judecătorească şi sistemul penitenciar, ministrul exprimându-şi deschiderea de a avea un dialog permanent în viitor, în folosul salariaţilor şi cetăţenilor care beneficiază de munca acestora”, se precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Verificați și

PSD Constanţa acuză parlamentarii contănţeni PNL şi USR/PLUS pentru votul împotriva Spitalului Regional de Pediatrie de la Constanţa

Printr-o postare pe Facebook, organizaţia PSD Constanţa acuză parlamentarii PNL şi USR/PLU…