sâmbătă, 14 septembrie, 2024
Home Actualitate Stelian Ion: Mesaj dur al al liderului USR Constanța Stelian Ion, după numirea chestorului Adrian Glugă consul în Pakistan. “Predoiu și Despescu au ascuns rezultatele cercetării disciplinare”

Stelian Ion: Mesaj dur al al liderului USR Constanța Stelian Ion, după numirea chestorului Adrian Glugă consul în Pakistan. “Predoiu și Despescu au ascuns rezultatele cercetării disciplinare”

de Redacția Dotto

Mesaj acid al liderului USR Constanța Stelian Ion, după ce chestorul Adrian Glugă a ajuns consul în Pakistan. Glugă era în funcție când s-a produs accidentul de la 2 Mai, în care 2 tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost grav răniți. Iată ce a scris Stelian Ion pe Facebook.

“Predoiu și Despescu au avut grijă să nu se afle rezultatele cercetării disciplinare a chestorului Glugă, fost șef al Poliției Județene Constanța. MAE a avut grijă să-l trimită pe Glugă consul în Pakistan.

Mai sunt trei zile și se împlinește anul de la accidentul din 2 Mai, în care au murit doi tineri, produs de Vlad Pascu, șoferul care circula haotic pe șosea și verificat anterior de polițiștii de serviciu în acea seară, dar lăsat să conducă în continuare.

Se împlinește anul și de când ministrul Predoiu anunța pregătirea unui proiect-pilot la Constanța, de reorganizare a Poliției, și care să fie preluat ulterior în toată țara. Mai știe cineva ceva de acest proiect-pilot?

Singura fapt cunoscut acum este că polițistul șef Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Adrian Glugă, aflat în cercetare pentru neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, a ajuns consul al României în Pakistan. Nu a dat concurs sau o altă formă de verficare a competențelor profesionale, ci a fost detașat.

Practica detașării este regula de promovare și control în ministerul de Interne, condus de Cătălin Predoiu, sub îndrumarea atentă a nelipsitului secretarul de stat Bogdan Despescu.

Solicit ministerului de Interne și MAE să precizeze, fiind un caz de interes public, cine a semnat detașarea chestorului Glugă, fără de care nu putea ajunge consul în Pakistan. Care sunt rezultatele cercetării prealabile în cazul chestorului Glugă? Cine a propus trimiterea lui la Consulatul din Pakistan și pe ce motive?

Președintele Iohannis, cu multiple atribuții constituționale pe politică externă, are ceva de zis în acest caz sau merge, ca întotdeauna, pe mâna protejatului său, Predoiu?”

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

Articole recente

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult