Situație bizară pe două străzi din municipiul Constanța. Prin lipsa trecerilor pentru pietoni de pe străzile Primăverii și Răscoala din 1907, oamenii spun că se simt în pericol, pentru că sunt nevoiţi să traverseze neregulamentar.
Deși se circulă intens pe strada Răscoala din 1907, marcajele rutiere lipsesc, iar oamenii traversează la întâmplare. Mai mulţi localnici s-au plâns de faptul că trecerile de pietoni din municipiu nu sunt suficient de bine amenajate, iar oamenii care traverseaza strada îşi pun siguranţa în pericol. Un exemplu este și trecerea de pe strada Primăverii. Problema a fost sesizată și de city-managerul municipiului Constanța, Felicia Ovanesian care a reacționat pe pagina ei de socializare.
Acum ceva vreme, când nu aveam atribuții care să-mi permită să mișc lucrurile, am fost sesizată de locuitorii din zonă că pe str. Primăverii nu există treceri pentru pietoni. N-am uitat! Astăzi, când pot face lucrurile să se întâmple, am solicitat poliției locale, prin serviciul de specialitate, să analizeze situația si să propună măsuri. Decidem în prima ședință a Comisiei de Circulație! Să ne fie bine! – Felicia Ovanesian