După zilele de ninsoare și ger, Constanța arată ca un veritabil traseu de off-road urban. Bulevardele sunt pline de gropi adânci, majoritatea nesemnalizate, iar șoferii fac slalom printre ele ca să-și salveze mașinile.
Problemele nu se opresc însă la trafic. Și pietonii riscă să se accidenteze la fiecare pas. Autoritățile ridică, deocamdată, din umeri și spun că intervențiile sunt imposibile, din cauza temperaturilor prea scăzute pentru asfaltări.
În intersecția de la Casa de Cultură, gropile au apărut în asfalt fix ca ciupercile după ploaie. Sunt una lângă alta, adânci și periculoase, iar șoferii sunt nevoiți să facă slalom printre ele pentru a nu-și avaria mașinile.
Multe dintre aceste gropi nu sunt semnalizate în niciun fel, ceea ce le face uneori greu de observat, mai ales pe timp de noapte.
Nemulțumiți nu sunt doar șoferii, ci și pietonii, care se plâng de denivelările apărute pe trecerile de pietoni și pe trotuare. În unele locuri, apa se adună în interiorul gropilor, astfel că dacă ai nenorocul să calci într-un crater, te alegi și cu un duș nedorit.
Administrația locală spune că este la curent cu situația, dar nu poate interveni cu lucrări ample de asfaltare. Temperaturile scăzute și precipitațiile din ultima perioadă nu au permis pornirea stațiilor de asfalt. În plus, orice reparație definitivă ar fi fost compromisă de vreme. Reparațiile s-au limitat deocamdată doar la plombări provizorii.
Gropile din asfalt au îngroșat rândurile la vulcanizările din oraș. Mecanicii spun că în ultimele zile, tot mai mulți șoferi au venit cu cauciucurile tăiate sau cu jantele avariate din cauza craterelor din asfalt.
Până când vremea va permite intervenții serioase, șoferii nu au decât să se înarmeze cu răbdare și să circule cu atenție pentru a evita capcanele din carosabil.
