Primul experiment de aclimatizare a acestei delicatese mediteraneene are mare succes. Rezultatele i-au entuziasmat pe investitori, care se pregătesc să deschidă primele ferme de acvacultură. Iar stridiile de Marea Neagră ar putea deveni, în curând, un produs vedetă în meniurile de pe litoral.
Stridia japoneză este vedeta tuturor restaurantelor de top din lume. La Constanța, primele exemplare crescute în Marea Neagră au ajuns deja la maturitate. În mai puțin de un an, stridiile plantate în larg s-au dezvoltat spectaculos și sunt gata de consum.
Patru cuști pline cu stridii aduse din Marea Adriatică au fost scufundate în adâncul Mării Negre de cercetătorii din Constanța acum un an. Pe atunci aveau doar 8 grame fiecare. Acum o stridie cântărește până la 130 de grame. Greutatea ideală pentru un produs premium, comparabil cu cele mai bune exemplare mediteraneene.
„Am realizat măsurători, exemplarele au ajuns deja undeva la aproape 10 cm lungime și o înălțime a cochiliei de 7-8 cm, ceea ce este optim. Remarcăm faptul că exemplarele au o formă rotunjită și frumoasă, care este un avantaj pentru comercializare”, a declarat Magda Nenciu, biolog INCDM Constanța.
Experimentul de aclimatizare a fost inițiat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” din Constanța. Cercetătorii spun că stridiile crescute la noi sunt mai gustoase decât suratele lor din alte mări datorită salinității mai scăzute apei.
„Marea Neagră a fost o casă foarte primitoare pentru stridiile noastre: le-a crescut cu grijă și cu atenție, fiind o mare foarte trofică. De la 8 grame într-un an am ajuns la calibrul 1, la 120 de grame, care înseamnă cea mai bună dimensiune de a fi puse pe piață”, a menționat Victor Niță, cercetător INCDM Constanța.
Fermierii români care au concesionat luciu de apă privesc deja cu încredere spre fundul mării.
„Avem prima fermă autorizată de midii și stridii din România. În primăvară deja vom monta cuștile de stridii. Sperăm că vor fi puțin mai dulci decât în Mediterană”, a spus Matei Datcu, investitor.
Stridia este una dintre cele mai scumpe delicatese: în restaurante, o porție de cinci-șase bucăți se vinde cu cel puțin 100 de lei. Cele mai mari țări producătoare de midii și stridii la Marea Neagră sunt în prezent: Turcia, Bulgaria, Federația Rusă și Georgia.