vineri, 13 septembrie, 2024
Home Actualitate Strigăt disperat: “Câți oameni trebuie să mai moară?” Constănțenii din Poarta 6 cer urgent o pasarelă peste calea ferată

Strigăt disperat: “Câți oameni trebuie să mai moară?” Constănțenii din Poarta 6 cer urgent o pasarelă peste calea ferată

de Redacția Dotto

Constănțenii care locuiesc în cartierul Poarta 6 își pun zilnic viața în pericol când este vorba de traversarea liniilor de cale ferată. Le-ar prinde bine o pasarelă pietonală. Cea veche este deja șubrezită și le oferă oamenilor o stare de temere și mai mare. De-a lungul timpului, în zona de cale ferată dintre cele două cartiere au fost zeci de accidente feroviare, iar oamenii care locuiesc în această zonă au făcut mai multe sesizări către Primăria Constanța.

„M-am tot ținut de Făgădău în ședința de consiliu. A venit acolo la fața locului. A fost numai o chestie de intenție. După ce a plecat el, a preluat cazul Mihaela Andrei, consilier liberal. M-am tot dus pe la ei, am vorbit și cu Chițac. Nu s-a făcut nimic. Câți oameni trebuie să mai moară?„, a spus Radu Florin, locuitor al cartierului Poarta 6.  

Cu toate că proiectul privind construirea unei noi pasarele s-a aflat în atenția autorităților încă din anul 2019, abia în anul 2020 a fost adoptat proiectul. Apoi timp de 3 ani, nu s-a mai auzit nimic de el.

S-a făcut studiu de fezabilitate care a fost aprobat în luna februarie 2023 de către Consiliul Local. Trebuia să dea drumul la proiectul tehnic efectiv, care odata ce studiul de fezabilitate e făcut, dureaza foarte puțin , deci o chestiune de 2-3 luni în care să se facă proiectul tehnic apoi licitatia pentru executia. Niciuna dintre aceste proceduri nu a fost urmată„, a declarat pentru DOTTO TV Felicia Ovanesian,  fost city-manager al Municipiului Constanța

Pasarela pietonală ar trebui să traverseze cele două magistrale de cale ferată dublă, una către Portul Constanța și una către Mangalia. Este necesară deoarece în zonă nu există treceri la nivel cu calea ferată. Va costa 130 de mii de lei. Proiectul urmărește realizarea unei circulații pietonale facile și în siguranță între cele două cartiere și poate include și zone dedicate pietonilor și bicicliștilor, care să permită traversarea unor zone abrupte și crearea de facilități pe traseele propuse pentru persoanele cu dizabilități.

„Proiectul este într-un studiu de fezabilitate, este la stadiul de hârtii care într-adevăr durează foarte mult. Într-adevăr a fost o licitație, care s-a anulat pentru că nu a venit nimeni să construiască acea pasarelă, a trebuit să fie reluată. În momentul de față este la stadiul de proiectare și de execuție”, spune Mihaela Andrei – consilier local (PNL)

Pasarela din Poarta 6 este mai mult decât necesară. Anul 2019 a fost cel mai negru pentru localnicii din cartier. În luna august doi vârstnici, soț și soție, în vârstă de 67 de ani, au încercat să traverseze prin fața unui tren cisternă staționat pe calea ferată și au fost loviți de un alt tren. În septembrie un alt bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața, călcat de tren, iar pe 11 noiembrie 2019, un bărbat de 67 de ani a fost lovit de tren în Poarta 6, în același loc. Zilele trecute, o femeie de 45 de ani a murit pe aceleași șine de tren.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult