Un sturion a fost eliberat în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni.
Aceștia au descoperit peștele de 4 kg, viu, în portbagajul mașinii conduse de un cetățean român în vârstă de 38 de ani. Bărbatul nu avea documente legale pentru peștele din specia păstrugă. Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră, dar şi a bărbatului care-l transporta.
Polițiștii efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.