Comisia Europeană a respins categoric acuzațiile formulate de Congresul Statelor Unite privind presupusa influențare a alegerilor naționale din România și alte state membre prin presiuni asupra platformelor de social media.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al executivului UE, Thomas Regnier, care a catalogat drept „absurde și complet nefondate” afirmațiile referitoare la ingerința electorală și „cenzura” discursului american.
Acuzațiile au apărut într-un raport al Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, document care susține că, timp de un deceniu, Comisia Europeană ar fi desfășurat o campanie de influențare a alegerilor prin filtrarea sau restricționarea conținutului pe rețelele de socializare. Raportul menționează România, Moldova, Slovacia, Olanda, Franța și Irlanda, susținând că în cazul României alegerile prezidențiale din 2024 ar fi fost afectate prin anularea primului tur și eliminarea unor candidați, favorizând un „candidat preferat de establishment”.
Reprezentanții Comisiei Europene au subliniat că aceste acuzații nu au fundament și au reiterat neutralitatea executivului UE în toate procesele electorale naționale.