Guvernul a căzut pe gânduri, iar momentul de cădere pe gînduri l-a bulversat foarte tare, prin urmare, a descoperit că a sta pe gînduri poate fi ceva mai înfiorător decât inflația și deficitul de cont curent. După care a elaborat un pachet de măsuri fiscale cu aplicabilitate imediată, pentru că e pe minus la toate capitolele, dar și conștient că suntem geniali la găsit soluții de a ne prăbuși mai repede în neant.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este lejeritatea și siguranța unor oficiali, că tot ceea ce au creat e imbatabil, și trainic – iar dacă ceva se strică în viteza colosală a fiecărei zile, există suficiente modalități de a repara orice defecțiune, prin băgarea mâinilor statului mai adânc în buzunarele cetățenilor, cu ajutorul unor ordonanțe. Așa se explică de ce o să vedem încă mult timp, la televiziuni şi pe net, o groază de specialişti şi experţi care vor măsura nemăsurabilul şi vor prevedea imprevizibilul. În perspectiva viitoarelor alegeri, trebuie să recunoaștem că există un partid în România, care indiferent dacă va pune în vitrină un om, o plantă sau o muscă, va ieşi pe primul loc. Problema este la rezerva de cadre. Iar asta se vede cu ochiul liber, mai ales la Ministerul Finanțelor, instituție ce ar trebui populată cu oameni pregătiți în care sălășluiesc mai multe calități demne de admirație, decăt defecte cauzatoare de dispreț. S-a văzut foarte clar după rotativă, că de fapt se poartă neîndemânaticii cu ştaif și uneori, certăreţii care răcnesc la instalaţie. Într-o epocă a obsesiei „dezvoltării personale“, a inflației modelelor de fericire, și a rețetelor de a obține absolut orice, nu-i puțin lucru să ai pe cineva într-un minister care greșește bugetul unei țări cu 20 de miliarde, după care te trezești cu un hău, care între timp s-a căscat la 58 de miliarde. Dar, la o alocare de 2,1% din PIB pentru școală, cum să știm să facem bine lucruri? În continuare, se joacă rolul ființei calme.
Greșești flagrant dar nu ești înlăturat, ci mutat la Ministerul Fondurilor Europene. Ești prins că ai fraudat fonduri europene și recunoști asta public, dar nu ești pedepsit, ci numit director într-o școală, așa cum s-a întâmplat la Sibiu. Așadar, avem în fața ochilor un spectacol destul de intens. Un spectacol care este pe bani mulți de la contribuabili pe care, din nou, cineva-i pedepsește aprig prin tot felul de măsuri fiscale aberante, schimbate la fiecare 6 luni. De ce să schimbi ceva în societate, când toată lumea care „contează”, o duce bine și există posibilitatea să tot ei de la unii și să dai la alții, cu riscul de a-i prăbuși pe cei dintâi? Toate aceste lucruri, stau camuflate în tot felul de legi și initiative legislative, care au un singur scop: conservarea statutului social al celor provilegiați. Asta în vreme ce în economia românească, există un fenomen al utilizării excesive a salariului minim, pentru că micii patroni se mulțumesc cu puțin și încearcă să plătească impozite și contribuții cît mai reduse, din cauză că rata de profit pe care o obțin, este una extrem de mică. Sunt, de fapt, firme ai căror proprietari nu au alte veleități decât supraviețuirea de pe o zi pe alta. Paradoxul este că de fiecare dată, tot ei sunt puși la plată. Ca să nu mai spunem că este fundamental greșit să taxezi un salariu minim cu 42%, așa cum se întâmplă în România, caz unic în Europa.
Foarte mult absurd și bricolaj financiar pe spatele celor care muncesc, chestiuni care fac ca România să atingă de fapt, nivelul de dezvoltare din 2008. Despre cei care greșesc bugetul unei țări, nicio explicaţie. Pentru că întotdeauna, trebuie să fie la mijloc ceva neguros, malefic şi încâlcit, altminteri nu e cu putinţă. Și apoi, ne cam place teoria potrivit căreia, statul își pedepsește cetățenii fără să le ofere soluții. România avea două avantaje, “taxele mici” în raport cu veniturile și vremea frumoasă. Așa că o să rămânem doar cu vremea frumoasă, la concurență cu Africa.
