Campionatul Mondial

Alex Avasiloae este primul gimnast român care va participa în premieră la Campionatul Mondial de Trampoline, cea mai nouă disciplină înființată în 2021 de Federația Română de Gimnastică.

La nici 9 luni de când s-a apucat de trampoline, Alex Avasiloae va merge la cea mai tare competiție a disciplinei, fără să mai fi participat la vreun alt concurs în acest sport.
”Sunt foarte emoționat pentru că vor fi peste 100 de participanți la categoria mea. Eu mi-am pregătit cele două integrale bine”

Alex a venit în trampoline cu o bază din săriturile în apă, tânărul de 17 ani fiind multiplu medaliat în probele de 1 metru și 3 metri ale acestui sport. De când s-a apucat de trampoline și până acum, sportivul a progresat enorm. De două luni, se pregătește pe plasa de concurs pe care poate să se înalțe mai mult de 7 metri.


„Am evoluat ceva, ținând cont că în primele luni nu puteam să leg 3, 4 elemente foarte ușoare, acum am ajuns să leg 10 elemente grele”.
Puștiul este antrenat de tatăl său.


„Pentru Alex este o surpriză că participă la această disciplină direct la un campionat mondial. El nu intră în panică foarte ușor, nu se sperie de importanța acestei competiții. Pentru mine, dacă intră în primii 50 la primul concurs al lui, este extraordinar” –

Tatăl recunoaște că sunt momente în care îi este greu să îi fie copilului lui și părinte și antrenor.
„Pot surveni accidente.  Este plăcut să îl vezi pe podium, dar în același timp este ciudat să îți vezi copilul căzând de pe trambulină de la o înălțime de 6-7 metri…treci foarte ușor de la rău la bine , de la extraordinar la foarte rău”

Alex a renunțat la prima lui dragoste, săriturile în apă, pe care nu mai poate să le practice din cauză că în București nu există un bazin în care sportivii se pot antrena.

„Este cel mai frustrant lucru, pentru că faci un sport în care trebuie să sări în apă și tu nu ai bazin să te antrenezi. Singurul bazin unde aș putea să mă pregătesc este la Bacău și mi-e foarte greu să ajung, drumul e de 4 ore și condițiile nu sunt unele în care să faci performanță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Hagi: ”Trebuie să facem un fotbal foarte bun”

”O deplasare grea și lungă din toate punctele de vedere, un antrenor bine organizat, trebu…