Suspect Corbu

Un suspect de uciderea unui bărbat şi violarea fetei acestuia, după ce a pătruns în casa lor din localitatea Corbu, în noaptea de joi spre vineri, este audiat în prezent, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

În urma activităţilor desfăşurate, (…), la acest moment, la sediul Poliţiei oraşului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor. În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa„, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Conform sursei citate, în jurul orei 3,45, poliţiştii Secţiei 5 Rurală Cogealac – IPJ Constanţa au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuinţa sa, din localitatea Corbu, şi ar fi întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înţepat în zona abdomenului cu un corp ascuţit.

Ajuns la faţa locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.

Precizăm faptul că tânăra, de 20 de ani, victimă a infracţiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate„, se mai spune în comunicat.

IPJ a menţionat că după primirea alertei prin 112, de urgenţă a fost constituită o echipă complexă de cercetare la faţa locului, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Din echipa de cercetare fac parte poliţişti de investigaţii criminale din IPJ Constanţa, precum şi specialişti ai Direcţiei de Investigaţii Criminale şi ai Institutului Naţional de Criminalistică din Poliţia Română.

Soția bărbatului ucis a declarat că făptașul îi cunoștea. Mai precis, aceasta a spus că soțul ei a avut o relație cu soția atactorului și că acesta a vrut să se răzbune.

A venit pe el (soțul – n.red) ca să se răzbune, că el a umblat cu nevasta lui. Şi am stat cuminţi, că nu puteam… Avea cuţit din ăla de șaorma, sabie din aia. Și mi-a violat fata mai mare în living. Mi-a cerut bani şi i-am spus că nu am decât 3 milioane, că am venit de la muncă, ca n-am luat salariu. Fata i-a dat 3 milioane şi după aia a violat-o. A venit m-a ameninţat, a venit în baie şi a zis, dacă ţipi sau ceva, mă întorc şi te omor. Era pornit pe bărbatul meu, pe soţul meu”, a povestit femeia bărbatului ucis.

A dat cu cuțitul în fratele meu şi a violat fata cea mare, erau foarte speriaţi. Din ce am înţeles de la cumnata mea, ar fi întrebat criminalul care-i minoră dintre fete, şi a luat o pe cea mare că, a zis că de aia mică nu se atinge.”, a spus și  fratele bărbatului omorât. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vezi și

Incident la Centrala Nucleară Cernavodă

Unitatea doi de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energetic. Deconectarea automat…