Sute de pacienţi au primit îngrijiri medicale, în prima zi din an

Peste o mie de persoane au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa, începând cu ziua de sâmbătă, 31 ianuarie, şi până în această dimineaţă. Dintre 496 de copii și 917 de adulţi, după toate investigaţiile şi consulturile necesare, 271 au rămas internaţi.

In noaptea de Revelion, s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe 148 persoane. Toţi pacienţii au fost investigaţi, cele mai multe cazuri, 120, fiind redirecţionate pe codul verde. In noaptea dintre ani au fost internaţi 47 de pacienţi, cei mai mulţi în secţia clinică Pediatrie (22).

Un număr dublu de prezentări a fost înregistrat în prima zi din an. 323 pacienţi au fost preluaţi de personalul UPU în 12 ore, pe 1 ianuarie (26-27 pacienţi/oră). In urma investigaţiilor şi a consulturilor necesare, 41 dintre aceştia au fost spitalizaţi.

Incă 175 de persoane au fost înregistrate la UPU în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, când, în urma investigaţiilor de specialitate, 29 de pacienţi au fost internaţi.

Flux crescut de pacienţi a fost înregistrat şi ieri, 2 ianuarie. 352 de persoane s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe în 12 ore, fiind consultate şi investigate în funcţie de afecţiunile pe care le prezentau.

In total, în această perioadă de 72 de ore, SCJU Constanţa a avut capacitatea de a efectua investigaţii imagistice si de laborator 24/24, 7/7 fapt ce a determinat ca şi pacienţi de la alte unităti medicale să fie redirectionaţi aici.

Cele mai multe internări în această perioadă au fost în secţiile Pediatrie (63), Cardiologie (24), Neurologie (21) şi Obsterică Ginecologie 1 şi 2 (16, 24).

Primul nou născut din cadrul SCJU Constanţa este un băieţel care venit pe lume în noaptea de Revelion, în jurul orei 2. Alţi 12 copii s-au născut la Spitalul Judeţean Constanţa pe 1 Ianuarie (6 băieţi şi 6 fete).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Hagi: ”Un meci dificil, dar putem spera la cele trei puncte..”

Marele derby FCSB – Farul Constanța se joacă duminică pe Arena Națională. Cele două formaț…