Tribunalul Constanța a decis vineri, 6 februarie 2026, suspendarea aplicării taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, instituită prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 462/23.12.2025. Măsura este valabilă până la soluționarea definitivă a dosarului privind legalitatea actului administrativ.
Decizia a fost luată în dosarul 6748/118/2025, aflat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, completul CA2. Acțiunea a fost formulată de cinci persoane fizice: Niță Eduard Nicolae, Doicescu Violeta Mirela, Tatu Emil Mihail, Andronache Silvia și Andrei Cristina Laura. Intervenient în proces este Felicia Ovanesian, iar pârât este Consiliul Local Constanța.
Judecătorii au admis cererea reclamanților, precum și intervenția Feliciei Ovanesian, și au dispus suspendarea executării Capitolului 1 din Anexa 6 la HCL 462/23.12.2025, respectiv taxa de 200 de lei pentru fiecare autoturism. Hotărârea este executorie.
Reclamanții au contestat taxa ca fiind abuzivă și nejustificată economic, invocând precedentul unui litigiu anterior în care o măsură similară fusese anulată definitiv de instanță.
Decizia de astăzi este importantă pentru mii de proprietari de autoturisme din Constanța, deoarece suspendă aplicarea taxei până la soluționarea finală a dosarului.
