duminică, 16 februarie, 2025
Home Actualitate Taxa de oraș se adaugă la prețul vacanței la mare

Taxa de oraș se adaugă la prețul vacanței la mare

de Ileana Gheorghiu

Se scumpește vacanța la mare. Turiștii care vor veni la vară în concediu la Constanța sau Mamaia vor plăti, pe lângă sejur, și o taxă de oraș sau taxă turistică. Aceasta va fi în cuantum de 1% din valoarea totală a sejurului.

Taxa era plătită până acum de hotelieri, iar banii ar fi trebuit să fie investiți în promovarea stațiunii. De la vorbe la fapte e însă cale lungă. Nici Constanța și nici Mamaia n-au fost prezente la Târgul de Turism de la București. Însă chiar și așa administratorii orașului vor mai mulți bani ca să facă reclama stațiunii și s-au gândit la taxa de oraș, pe care să o încaseze tot de la hotelieri, în numele turiștilor.

Primăria Constanța lucrează acum la proiect și estimează că la mijlocul lunii mai taxa să fie încasată de la vizitatori. City-Tax sau „taxa-de-oraș” ar fi o sumă fixă sau procentuală pe care municipalitatea o va încasa de la turiști. Desigur că taxa va scumpi vacanța la mare.

Banii colectați din această taxă vor ajunge la nou-înființata Organizație de Management al Destinației Mamaia-Constanța, care va promova orașul și stațiunea în baza unei strategii pentru care vor face achiziție publică anul acesta. Bugetul organizației este format din din taxa de promovare, pe care o plătesc oamenii de afaceri și care însumează până la 400 de mii de euro pe an și noua taxa turistică. Asta înseamnă peste 500 de mii de euro pe an.

Așadar, cei care vor ajunge la vară în vacanță la Constanța și Mamaia trebuie să își adauge la bugetul pentru mâncare și cazare un buget pentru taxe. Până să se așeze confortabil pe șezlong, turiștii vor avea de plătit taxa pentru Podul de la Fetești, taxa de stațiune și de promovare, dar și taxa de parcare.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult