Operatorii economici și persoanele fizice care utilizează în scop turistic spații în Mamaia și Satul de Vacanță sunt obligate să achite o taxă pentru dezvoltarea și promovarea turismului. Informația vine de la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța.
După împlinirea termenului scadent de plată a taxei, respectiv 1 iulie, depunerea declarației și plata taxei se efectuează în termen de 30 zile de la data înființării, modificării aduse actului constitutiv/statutului/autorizației de funcționare sau dobândirii, după caz. Începând cu ziua imediat următoare termenului scadent se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Declarațiile de impunere și documentele doveditoare se pot depune online, pe site-ul instituției prin intermediul platformei eTax SPIT disponibilă și pentru dispozitivele mobile, prin e-mail, prin poștă sau la orice agenție fiscală.