miercuri, 12 februarie, 2025
Home Actualitate Techirghiol, prin ochii instagramerilor

Techirghiol, prin ochii instagramerilor

de Redacția Dotto

Iubește-ți Orașul! Este îndemnul cu care Techirghiol deschide seria evenimentelor din vara aceasta. Iar reacțiile nu s-au lăsat deloc așteptate. 30 de creatori de conținut digital au participat în acest weekend la un tur ghidat pentru a descoperi edificiile orașului în cadrul evenimentului Heritage InstaMeet.

Cu această ocazie și-au deschis porțile și edificii care nu sunt în mod normal vizitate de publicul larg. A fost ocazia perfectă pentru ca povestea tuturor edificiilor să pătrundă în spațiul digital.

”Orașele noastre ne reprezintă, cu edificiile de poveste la ferestrele cărora întrezărim poate personaje și istorii de odinioară, cu viețile care s-au scurs de-a lungul timpului în ele și cu propriile noastre amintiri care au umplut de spirit și de sens orașele pe care le numim acasă”, spun organizatorii evenimentului. Iar Techirghiol este un astfel de oraș. Un centru urban mic, cu o istorie mare, care ni se dezvăluie în legende locale, în folclorul multi-etnic și în arhitectura sa adăpostită de străzi liniștite și umbrite cu nuci.

Evenimentul ”Iubește-ți Orașul” a fost posibil datorită implicării Primăriei Techirghiol, Ordinulului Arhitecților din România, Asociației Drag de Artă, Asociației Human Made Art și Asociației culturale Jean Constantin. – unul dintre motoarele culturale ale orașului, au arătat o deschidere deosebită către inițiativele culturale propuse , fapt care a facilitat fabricarea și înfăptuirea de vise.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult