Cu mic, cu mare, iubitorii sportului își dau întâlnire pe Stadionul Farul.
Petrecerea continuă la Constanța și nu oricum și oricând, ci pe 1 iunie, de Ziua Copilului, pe stadionul din strada Primăverii, unde va avea loc un eveniment cu totul special dedicat campioanei României la fotbal.
Vor fi organizate concursuri cu premii, iar fanii se vor putea poza cu mascota echipei Farul, Marinero. Amenajat va fi și un pop-up store, de unde vor putea fi achiziționate produsele personalizate ale Farului. Muzica și dansul vor fi asigurate de trupele Discoteka, Guess Who și 3 Sud Est.
Intrarea la eveniment va fi liberă.