luni, 23 martie, 2026
Home ActualitateSecretele ouălor încondeiate. Tradiție pascală la Muzeul de Artă Populară din Constanța

Secretele ouălor încondeiate. Tradiție pascală la Muzeul de Artă Populară din Constanța

de Redacția Dotto

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, derulează pentru al treilea an consecutiv proiectul cultural „Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”.

Pe parcursul a șase zile (27, 30, 31 martie – 1, 2, 3 aprilie), între orele 10.00-12.00 și 13.00-15.00, meșterul Fevronia Ciortan va susține în holul central al muzeului ateliere de încondeiat ouă cu ajutorul instrumentului tradițional numit „chișiță”.

Obiceiul încondeierii ouălor, asociat celei mai mari sărbători a creștinătății, Paștele, a fost menţionat pentru prima dată în jurul anului 1700 de către Antonio Maria Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu. În memoriile sale, acesta a descris obiceiurile de Paşti de la Curtea Domnească din Bucureşti, consemnând faptul că femeile valahe excelează în arta încondeierii ouălor.

Proiectul cultural „Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, ajuns la cea de-a III-a ediție, s-a bucurat în anii precedenți de un real succes în rândul elevilor, studenților și al adulților, care au dorit să afle tainele „scrierii” pe ouă cu ceară de albine.

Scopul proiectului este acela de a evidenția și a conserva acest meșteșug tradițional românesc și de a-i introduce în atmosfera apropiatelor sărbători pascale pe cei care ne trec pragul.

Programările la atelierele de încondeiat ouă se fac la numărul de telefon 0241 61 61 33.

S-ar putea să îți placă

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult