joi, 16 ianuarie, 2025
Home Breaking news Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică

de Andreea Bălan

Conform credinței populare, de Sfânta Maria Mică, oamenii încep să culeagă recolta, iar femeile care își doresc să aibă copii se roagă la Fecioara Maria pentru dezlegarea pântecelor.

De asemenea, femeile însărcinate se roagă la Fecioara Maria pentru a avea o naștere ușoară și copii sănătoși.

Atât oamenii de la sat, cât și cei de la oraș respectă o serie de tradiții și obiceiuri cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria Mică. Pentru a avea o recoltă bogată și în anul care vine, de Sfânta Maria Mică, oamenii de la sate încep să culeagă viile, porumbul și să bată nucii. De Sfânta Maria Mică se spune că nu e bine ca oamenii să aprindă focul pentru a nu avea ghinion și boli grave. De Sfânta Maria Mică, femeile de la sate și de la oraș împart struguri și prune pentru pomenirea sufletele celor adormiți.

Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică se spune că femeile trebuie să aprindă o candelă pe care să o țină în casă pentru a alunga spiritele rele. Tot de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să facă treabă prin casă sau prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă sau să spele rufe pentru a proteja familia de cele rele.

Conform superstiției, în Maramureș se spune că dacă va ploua pe 8 septembrie și dacă înfloresc merii şi perii înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. De asemenea, de Sfânta Marie Mică se spune că plantele își pierd efectul tămăduitor.

În tradiția populară se spune că începând de pe 8 septembrie nu se mai poartă pălărie pentru că se strică vreme, de unde și expresiea, „O trecut Sântamăria leapădă și pălăria.”

De Sfânta Marie Mică aproximativ 2 milioane de oameni își serbează onomastica.

Mai exact există 1.475.575 de persoane care poartă numele de „Maria” și aproximativ 318.846 bărbați care poartă numele de Marian.

Sursa: știrileprotv.ro

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult