Suntem în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Este săptămâna în care se ține post negru, iar preoții oficiază în fiecare seară slujbe, cunoscute sub numele de denii.
Potrivit tradiției populare, în Săptămâna Patimilor nu se consumă urzici și nici oțet, iar astăzi este ultima zi până la Paște, în care se mai fac treburi în gospodărie sau pe câmp. Despre tradițiile și obiceiurile creștine, discutăm în continuare cu părintele Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Bun găsit.
Paștele se întâmpină, în primul rând prin curățenia spațiului de locuit, a trupului prin post și a sufletului prin rugăciune.
Cea mai mare sărbătoare a creștinătății se apropie, motiv pentru care sunt multe lucruri de făcut în această săptămână, pentru ca totul să iasă perfect de Paște. Pentru fiecare zi din Săptămâna Mare sau a Patimilor, cum i se mai spune, există anumite tradiții în Dobrogea.
Ziua de luni din Săptămâna Mare este destinată curățeniei.
Marțea, în schimb, conform credințelor și datinilor păstrate, nu se muncește, pentru a nu seca grânele și laptele vacilor.
Ziua de miercuri este considerată în multe zone ale țării, un termen limită pentru încheierea torsului cânepei.
Joia Mare sau Neagră cum i se mai spune, este o zi centrată în special pe cultul morților,