marți, 12 noiembrie, 2024
Home DOTTO News Trafic ilegal cu arme air-soft. Descinderi în forță

Trafic ilegal cu arme air-soft. Descinderi în forță

de Redacția Dotto

Descinderi în forță ale procurorilor constănțeni în toată țara. Peste 300 de percheziții au avut loc în această dimineață la persoane care ar fi cumpărat ilegal arme din străinătate. Ținta principală vizată de anchetatori: o rețea care aducea armele prin intermediul unui magazin online, direct din Ungaria. 

Perchezițiile au avut loc în toate județele țării, dar cele mai multe descinderi au fost la Constanța, Timișoara și Ilfov. Cazul este instrumentat de polițiștii constănțeni pentru că ei sunt primii care au sesizat afacerea ilegală. Au constatat astfel că, în ultimele luni, o firmă din Ungaria vindea, prin intermediul unui magazin online, către clienți din România arme neletale, de tip air-soft care ar fi trebuit să fie autorizate la noi.

„Deținerea unor arme de tip air-soft se poate face doar in baza unui certificat, unei autorizații emise de organele de politie”

Dan Olteanu, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța

Dar legea era ocolită de cumpăratori. Plasau comanda către magazinul online, iar firma ungurească livra armele și munițiile în țară, prin intermediul unor firme de curierat. Armele nu erau declarate la vamă și, evident, nu îndeplineau condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

„Au fost efectuate 316 perchezitii domiciliare pe raza a 41 de judete din Romnia si in municipiul Bucuresti. Pe raza municipiului Constanta au fost efectuate 21 de perchezitii domiciliare

Dan Olteanu, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța

La perchezițiile făcute în toată țara, la primele ore ale dimineții, polițiștii au descoperit și confiscat un număr impresionant de arme și muniții. Pistoale cu gaz, pistoale cu aer comprimat, puști cu aer comprimat, proiectile metalice sau de cauciuc. Toate au fost confiscate. Mai multi suspecți au fost aduși la Parchetul Judecătoriei Constanța, pentru audieri.

S-ar putea să îți placă

Despre DOTTO TV

DOTTO TV este sursa dvs. de știri și analize video concise și imparțiale. La DOTTO TV vom extrage esențialul și vom comprima informația corectă, prompt, rapid și cu sens. Știrile despre cele mai importante evenimente de peste zi vor fi abordate din toate unghiurile și privite din persectiva impactului asupra oamenilor.

@2024 – Toate drepturile rezervate. Site realizat de Sanselo

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Mai mult