Atenție dacă plecați la drum. Începând de astăzi, traficul pe DN22, între Constanța și Tulcea este închis complet, pe sectorul cuprins între kilometri 206 și 211.
Măsura este valabilă timp de o săptămână, fiind necesară pentru modernizarea trecerii la nivel cu calea ferată de la kilometrul 107, pe linia Medgidia–Tulcea, între stațiile Babadag și Cataloi.
Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează creșterea siguranței pe una dintre cele mai circulate rute din Dobrogea. Pe durata intervențiilor, traficul Tulcea–Ovidiu va fi deviat prin Zebil – Sarichioi – Enisala, rută care poate genera întârzieri din cauza limitărilor de viteză.
Drumul ar urma să fie redeschis pe 15 decembrie. Termenul poate fi influențat însă de vreme și de evoluția lucrărilor.